ROBERT LE DIABLE – nu e pentru cine se pregateste, e pentru cine se nimereste

Dupa mai bine de 4 ore nu mi s-a mai parut de mirare ca un numar semnificativ de spectatori s-a inghesuit la masa cu programe de sala. Ce rost are sa mai cumperi programul la sfarsit? Probabil ca in afara de cei cativa cunoscatori nimanui nu i-a fost usor sa urmareasca firul logic al acestei povesti. Pe principiul mai bine mai tarziu decat niciodata, lumea a dorit sa fie informata. Chiar daca faptul se consumase.

Asteptata ca pe un mare eveniment (122 de ani de la ultima reprezentatie in UK) distributia a suferit nenumarate schimbari de la anuntarea sezonului. Marea pierdere parea sa fie retragerea Dianei Damrau. A intrat Poplavskaya, a anulat Povlaskaya, a revenit Poplavskaya. Cu cateva zile inainte de premiera a fost inlocuita si soprana care urma sa cante Isabelle (Jennifer Rowley) – in mod fericit cu Patrizia Ciofi, o profesionista a coloraturii care intregistrase rolul pe disc deja. Nicio emotie aici.

Asadar, sambata seara la Royal Opera Covent Garden, merg la locul meu de la balcon de unde pot sa vad ca mai sunt locuri libere, nu-i neaparat o surpriza. Not everyone fancies a 4 ½ h Meyerbeer opera on a Saturday evening :-) .

In rolul titular – Bryan Hymel, un tenor pe care il vad deja a treia oara anul asta: m-a vrajit in “Rusalka” si mi s-a parut bun in “Les Troyens”. Imi place in continuare vocea lui dar imi fuge mintea la Florez in timpul pasajelor de coloratura (mi se pare ca discutia initiala a fost ca el sa cante acest rol, ar fi fost o potrivire perfecta). Limitele in mobilitate & agilitate i-au imprimat o rigiditate evidenta. In restul timpul afiseaza o frumoasa voce de tenor liric. Cu trei aparitii intr-un an la ROH sunt toate sansele sa aiba angajamente la fel bune in viitor. Time will tell.

Singura bucurie autentica pentru mine in prima parte vine odata cu scurta prezenta a tenorului francez Jean – Francois Borras in rolul lui Raimbaut: ce voce, ce prospetime, ce timbru si ce noroc ca Meyerbeer i-a pus in gura niste ornamente ca sa ne arate ce poate! Inca si mai frumos in duetul (de mult mai incolo) cu basul John Relyea care a fost unul dintre momentele mele preferate: o alaturare fericita a acestor doua voci!

Ca sa nu cad in pacatul (vorba vine) lui Meyerbeer si sa ma intind inutil la vorba iata ca vreau sa trec direct la Marina Poplavskaya (Alice): din nu stiu ce motive am evitat sa vin special pentru ea la Londra sau in alta parte desi i se dusese vestea inca de cand a facut Elisabeta in Don Carlo acum cativa ani la ROH….am s-o caut de acum in distributii!!! O voce mare care-si controleaza inteligent emisia ca sa nu ne ofenseze urechile, o culoare si o personalitate cu care stapaneste scena imediat, amplitudine, mult, mult caracter si niste pianissimi de vis intr-o sustinere incredibila: m-am gandit la Leonora (Trovatore), as merge s-o vad daca ar face! O voce, categoric…sunt incantata ca am auzit-o live in sfarsit. Nu avem de unde sa stim cum ar fi facut Damrau acest rol dar mie mie se pare ca n-am avut nimic de pierdut. Dimpotriva.

Cea mai spectaculoasa intrare in productie, pe ultima suta, Patrizia Ciofi ne-a dat un binemeritat sentiment de familiaritate si securitate: are voce pentru si canta belcanto! A plutit efectiv, niciun fel de asperitati, e muzicala, are o tehnica si un control foarte bune, e diafana, parca din alta lume. Poate ca in a doua parte ar fi avut nevoie sa cante cu mai multa anvergura, i-a palit putin forta fara sa-i afecteze calitativ prestatia, totusi.

Las la urma pe John Reylea, un bas autentic cum eu n-am mai avut ocazia sa vad pe scena de foarte mult timp, un interpret foarte bun si al muzicii si al personajului si niste joase foarte…joase si devilish…Mi-a parut rau pentru prestanta lui cand a trebuit, la sfarsit, sa se lase inghitit de un monstru de carton mare cat casa si incredibil de ridicol: merita un sfarsit mai demn :-)

In acest timp Poplavskaya canta de pe niste nori, tot cartoonish, am avut impresia ca ne aflam la o piesa pentru copii. Productia mi s-a parut incoerenta, ridicola pe alocuri: o imbinare de stiluri din care nu am inteles nimic. Laurent Pelly (regizorul) imi placuse atat de tare cu o saptamana inainte in productia lui adorabila de Elixir!

Cu atatea schimbari si atata noutate as spune ca acest spectacol a insemnat pentru mine revelatia unor noi voci care s-au impus gustului meu impotriva prejudecatilor sau a dimensiunii rolului si o experienta in plus in lumea operelor rare live, pe scena (ca CD-uri avem toti)!

Judecand dupa impresiile pe care spectatorii si le ofereau cu efervescenta la final acest spectacol a contat mai mult ca o curiozitate, ca un vehicol pentru anumite voci pe care londonezii le iubesc (Hymel, Poplavskaya). Productia nu a reusit sa impresioneze, ba dimpotriva.

Orchestra a fost senzationala sub bagheta lui Daniel Oren. Cu asta e de acord cam toata lumea :-)

Va las cu Jean – Francois Borras acum, un fragment din Stabat Mater (Rossini), nu-i asa ca are o voce foarte frumoasa?

Tags: , , , , , , , , ,

4 Responses to “ROBERT LE DIABLE – nu e pentru cine se pregateste, e pentru cine se nimereste”

  1. arabella spune:

    Asa este!Eu care mi-am cumparat biletul din iulie, si care am asteptat acest specacol de ani buni, am fost impiedicata de viscol sa ajung sa-l vad.

  2. Marc spune:

    Poplavskaya a facut Trovatore cu Minkowski la Bruxelles. Spectacolul, in regia lui Tcherniakov, o productie discutabila, s-a difuzat in direct si apoi in reluare la Mezzo. Cred ca a aparut si pe youtube. Din punctul meu de vedere e strict pentru fanii genului, nu l-as revedea/reauzi inca o data.

  3. Daniella spune:

    Multumesc pentru cronica. Ma bucur ca, in ansamblu, a fost o experienta placuta. Apropos de Laurent Pelly, mi-a placut regia lui la “Cendrillon” de la ROH din 2011.

  4. clemycali spune:

    Initial Robert le Diable a fost centrat pe duoul Florez-Damrau. Intre timp Florez a renuntat la rol (in contractul original RLD urma sa fie prezentat si la New York).
    Mie Poplavskaya imi place foarte mult. Despre productie ma abtin sa fac comentarii ample. Dar din ce am vazut eu cred ca Pelly ar trebui sa se limiteze la comedii, la Elixirul dragostei sau Fiica regimentului si sa nu se aventureze in alte genuri. Libretul Robert Le Diable este relativ subtire conceptual si productia nu a facut decat sa arunce intr-un ridicol nemeritat o opera cu certe calitati muzicale si cu o distributie buna.